joi, 24 aprilie 2008

Da. La expoziţie


Înainte să trimit comunicatul de presă, m-am consultat cu Oti cum să numim evenimentul din 1 mai. De ce ar suna rău „expoziţie de câini”. Poate nu sunt de rasă, n-au pedigree sau părinţi campioni dar sunt de multe ori mai inteligenţi, mai afectuoşi şi mai drăgălaşi decât câinii perfecţi. Şi merită o expoziţie a lor. Prin urmare, în data de 1 mai, asociaţia Animal Life şi campania Salvează o viaţă de câine. Adoptă! se întâlnesc în parcul Subarini din Sibiu cu o liotă de câini după ei. De ce? Foarte simplu. Ca oamenii să vadă că patrupezii comuntari nu sunt un pericol. Sunt jucăuşi, blânzi şi afectuoşi. Iar cei de pe stradă, cei care uneori mai muşcă sau mai latră au ajuns aşa din motive uşor de înţeles. Prin analogie, câte crime nu se petrec între boschetarii care locuiesc prin canale sau prin guri de metrou. Viaţa de stradă a câinilor e la fel de grea ca şi a oamenilor. Iar dacă vrem să găsim soluţii şi pentru unii şi pentru alţii, trebuie să ne implicăm. Iar expoziţia din parcul Subarini mi se pare o idee nemaipomenită. Copiii se vor putea juca cu micuţii căţei iar dacă îi doresc, îi primesc pe loc. Să zicem că iepuraşul va veni cu câteva zile întârziere pentru cei care îşi doresc un căţel.
Expoziţia gândită de noi pentru ziua de 1 Mai va dura timp de o oră, poate două în funcţie de feed-back-ul publicului, vor fi prezenţi în jur de 10 câini şi va începe la ora 11. La Cupola din apropierea locului de joacă amenajat pentru copii. Vă aşteptăm cu cel mai mare drag, să vedeţi o dată pentru totdeauna că pe stradă nu trăiesc animale, ci câini.

3 comentarii:

BzZz spunea...

O să fiu prezent.
În altă ordine de idei am pus şi la mine pe blog 2 poze surprinse prin Sibiu (http://blog.mitza.org/post/nu-fi-caine-adopta-part-1/)

deny spunea...

de ce nu primiti e-mailurile mele????sunt interesata sa particip si sa fiu voluntar

Brylu spunea...

pe ce adresa trimiteti emailurile? incercati pe bogdan@sibiustandard.ro e adresa de servici si functioneaza

Comentarii

Design by Dzelque Blogger Templates 2007-2008