marți, 8 aprilie 2008

Caini schingiuti la Petrosani

Descoperire macabră într-o cabană părăsită din Petroşani, unde poliţiştii au dat peste cadavrele unor căţei care au murit în chinuri, o cruce întoarsă, mai multe seringi folosite, dar şi peste câteva inscripţii misterioase. Locul arată înfiorător. Cadavrele a şase câini sunt împrăştiate printre cârpe, lemne arse, cioburi şi resturi de lumânări. Totul, între pereţi afumaţi şi mâzgăliţi cu inscripţii, la prima vedere, imposibil de descifrat. Cabana părăsită pare să fi fost folosită pentru organizarea unui ritual care ţine de aşa numita biserică satanistă, spun anchetatorii. Cabana în care au fost descoperite toate aceste grozăvii este a primăriei din Petroşani, însă de acum doi ani, a fost lăsată în paragină. Cei care locuiesc în zonă spun că, de câteva ori, au văzut mai mulţi tineri care au rămas în clădire peste noapte. Poliţiştii au luat mai multe amprente şi speră să ajungă să elucideze misterul. Cei care au comis toate aceste atrocităţi riscă cel puţin trei ani de închisoare sau amendă.



Stire preluata de pe ProTV

4 comentarii:

Anonim spunea...

Astia nici macar impuscati n-ar merita. Ar trebui chinuiti vreo cateva zile la fel cum au facut si cu bietii caini.

Ice Scream spunea...

hmm e aiurea stirea, cainii erau deja morti cand le-au facut chestiile alea, plus ca grafferii nu au nicio treaba cu asta, dar bineinteles ca si-au dat cu parerea prostii orasului si a iesit stirea pe dos. oricum in petrosani a fost o chestie fff urata - hingherii au aruncat cainii de vii intr-o groapa si i=au lasat sa moara acolo. http://www.stirilocale.ro/hunedoara/Hunedoara_Animale_masacrate_la_fosta_groap_de_gunoi_de_la_Petro_ani_IDN447018.html

Darkquette spunea...

Astia's pseudo-satanistii idioti de prin tara asta care habar n-au de ce traiesc.
Asculta rock si nu intelec nimic din ce asculta!Niste mari cretini.
Nu sunt satanista,insa m-a interesat subiectul la un moment dat in trecut si una din reguliile lor este :"10. Nu ucide animale decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta."

Oana black_diamond spunea...

Hmm..Nu cred ca daca asculti rock esti satanist..si cu atat mai putin nu te apuci sa omori cainii. Oamenii retardati si plini de zel nu trebuie confundati cu oamenii absolut normali care asculta un anumit gen de muzica.
Nu exista nimeni care sa protejeze animalele in zonele ca Petrosani sau Valea Jiului...unde oamenii abia isi duc ei viata, d-apai sa le mai pese si de niste biete animalutze.
Animale omorate sunt si vor exista, important este sa invatam sa ne protejam animalele prin legi clare si cu personal calificat pe acest domeniu.
Ce ziceti de ce scrie in Tribuna, referitor la impozitul pe animal de casa? Mi se pare o nesimtire maxima sa ceara statul impozit pe un animal pe care nu il are in grija! Nu stim ce se face cu acei bani..si animalul impozitat nu beneficiaza de pe urma acelei taxe aiurea. De ce nu s-a gandit nimeni sa faca o asigurare medicala pentru aceste animale... Eu una am o catelusa care ar avea nevoie de niste teste profesionale de diagnosticare..dar nu exista un spital dotat in zona..si cred ca nici in tara. Iar vaccinurile anuale ar putea fi platite dintr-o asigurare medicala.
Sunt multe controverse pe tema animalutzelor din jurul casei noastre...Si poate cu timpul se vor rezolva!

Comentarii

Design by Dzelque Blogger Templates 2007-2008