Căţe îşi caută stăpân

Ele e Căţe. Căţe căţelul. L-am găsit în timp ce căutam, împreună cu soră-mea, o altă fiinţă abandonată, o căţeluşă brac german. Luli a tot văzut-o prin Turnişor, pe lângă blocurile din vecinătatea ei şi urma să o fotografiem şi să vă rugăm s-o adoptaţi. Pe ea n-am găsit-o, dar l-am găsit pe Căţe.

Prima întâlnire cu Căţe a fost destul de dramatică. Printre blocuri, pe o alee, mai întâi a răsărit un alt prichindel. Negru, cu coada-n vânt, foarte jucăuş. În spatele lui, un băieţel, la vreo 4 ani, în maieu şi pantaloni scurţi, ducea în braţe o mogâldeaţă. Când a ajuns la intersecţia dintre alei, unde asfaltul se lăţeşte, a ridicat mogâldeaţa din braţe şi a aruncat-o greu, cu avânt, pe ciment. Ne-a stat inima în loc. Căţe nu se mai ridica de pe jos, deşi încerca din răsputeri. Eram la doar 7-8 metri de scenă, dar până am ajuns lângă căţel, ni s-au părut 7-8 veacuri.

Am ridicat căţelul şi îi simţeam inimioara în palme. Respira repede şi apăsat, probabil de frică. Băieţelul - acum observ că are şi cercel în ureche, ceea ce spune multe despre părinţii lui - se ţinea scai după noi: "Îmi dai căţelul, dă-mi-l, dă-mi-l, dă-mi căţeeeeeeeeluuuuuuu". Până la urmă, l-am prostit. I-am spus: "Nu vezi că nu se poate ridica de jos? Căţelul ăsta e bolnav, îl ducem la doctor. Nu mai pune mâna pe el, că iei şi tu". A fugit :D (De obicei nu mi se întâmplă să pun copiii pe fugă, dar de data asta îl fugăream eu, dacă n-aveam altă soluţie)

Era 10 seara şi l-am sunat pe doctorul veterinar la care merg cu Lucky şi cu Bozi, dr. Gheoca. Super doctor. Nici nu mă aşteptam să-mi răspundă la ora aia. Dar mi-a răspuns şi m-a invitat şi cu căţelul la cabinet. Am ajuns, l-am pus pe masa doctorului, explicându-i cum l-am găsit şi dându-ne cu presupusul că probabil are picioruşul rupt. Doctorul vorbeşte cu el, îl mângâie, îi verifică toate lăbuţele, toate încheieturile, Căţe tace mâlc. Diagnosticul: n-are nimic rupt, e rahitic. Carevasăzică foarte foarte foaaaaarte prost hrănit. Ne dă un medicament şi ne sfătuieşte să-l hrănim bine, că-şi revine. Nu ne-a taxat cu niciun ban.

După 3 zile, Căţe se joacă în iarbă, merge singur (mai şontâc, dar merge) şi dă frumos din coadă când primeşte mâncare de la Luli. Din păcate, Luli nu-l poate ţine, aşa că vă rugăm frumos, dacă vă doriţi un căţel, salvaţi-l pe ăsta. N-aveţi cum să nu-l iubiţi.

Căţe a fost găsit de Adela şi sora ei. Dacă îl doriţi pe Căţe, sunaţi la numărul de telefon 0743.794153

Chiar nu-l vrea nimeni pe Piciu?

Rareori mi-a fost dat sa vad un catzel care are asa de multa nevoie de dragoste precum are Piciul. Timid si destul de temator in fata aparatului de fotografiat, isi invinge frica in cele din urma pentru a primi si numai o mangaiere. Oamenii din jur il stiu si il ajuta fiecare dupa puteri, cu ceva de mancare sau cu o vorba buna. Cum povestea brylu intr-un post anterior, piciul a trait intr-un apartament inainte de a ajunge in strada, avea stapani care aveau grija de el...

De un nou stapan are nevoie Piciul acum... Cineva care sa-l culeaga de pe strada, sa-l tina departe de masinile care il sperie si sa-l iubeasca. Cu siguranta acel cineva va primi inapoi de o mie de ori aceasta dragoste. Daca va doriti un tovaras pe viata, care sa va iubeasca neconditionat, puteti schimba destinul trist al acestui catzel. Pentru mai multe informatii si detalii sunati la tel 0743091876

Un pici singurel

Pe tarcatul din imagine il cheama Piciu. Daca ma intrebati pe mine, seamana mai degraba cu Pistruiatul din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Dar Piciu parca il prinde mai bine. E un catel trist. Daca ma intrebati pe mine, e cel mai trist catel pe care l-am vazut vreodata. Ganditi-va ca locuiti intr-un apartament. Si dintr-o data, va treziti in strada. In praf, speriat de masinile care trec in viteza, lipsit de mangaiere, mancare si, cel mai rau, de apa. La un moment dat, Piciu locuia intr-un apartament de bloc, cu stapanii lui. Peste noapte a ajuns in strada. Si acum, sta tot timpul in fata blocului in care era obisnuit sa urce pana la ultimul etaj, asteptand o usa deschisa. Care, pentru el, nu se mai deschide. Traieste doar din mila unora sau altora, mananca pe apucate si soarbe pe nesimtite apa dintr-un bol pe care de cele mai multe ori e gol. E crescut intr-o familie cu copii, e foarte bland, tandru si iubitor. Iar dupa aceasta experienta, nici nu are pretentii. Vrea doar sa isi aduca aminte cum este sa ai un stapan si un loc al tau. Sa nu mai fi al nimanui.
Daca il doriti pe Piciu, sunati la 0743091876.

Pufica s-a mutat

S-a mutat din strada la o casa frumoasa, cu o curte numai pentru el. De cand a inceput campania de adoptie a cainilor comunitari am auzit sute de pareri. Cele mai multe fie desconsidera aceasta initiativa fie o privesc cu multa neincredere. Lista cainilor adoptati, care si-au gasit un stapan si nu mai "locuiesc" in strada nu este foarte lunga. Dar este prima lista de acest gen si pe zi ce trece, o noua poza apare in galeria cateilor adoptati. Dovada a faptului ca se poate si ca sibienii sunt totusi oameni sensibili si iubitori de animale.
Noi le multumim tuturor celor care ne sprijina in aceasta campanie, care incepe sa isi arate roadele.

Pufica in presa

Pufica a aparut in presa. In Tribuna, Rondul si Sibiu Standard. Si deja a sunat cineva ca l-ar dori. O sa fie tare fericit la noua lui casuta.