duminică, 10 august 2008

Căţeii, vedete în Parcul Subarini


12 câini au petrecut aproape două ore în Parcul Subarini din centrul Sibiului la dispoziţia tuturor copiilor care au dorit să se joace cu ei în cea de-a treia expoziţie a câinilor fără stăpâni. Organizată cu sprijinul Primăriei Sibiu şi al presei sibiene, expoziţia câinilor fără stăpân doreşte să schimbe imaginea pe care majoritatea sibienilor o au faţă de câinii de pe stradă. Iar numărul din ce în ce mai mare al celor care vin în fiecare lună, în parcul Subarini, să se joace cu câinii dovedeşte că şi mentalităţile se pot schimba. Cupola din apropierea parcului de joacă s-a umplut de copii la amiază, când cei 12 căţei au început să mişune printre picioarele celor veniţi să îi vadă. Fiecare căţel are povestea lui, una mai înduioşătoare ca alta. Ursu, un metis de ciobănesc românesc, a ajuns în îngrijirea asociaţiei Animal Life după o bătaie cruntă. Aciuiat pe lângă o casă din zona aeroportului, Ursu a sărit să apere femeia care îi dădea de mâncare în momentul în care a fost atacată de mai multe persoane ce încercau să o jefuiască. A reuşit să îi pună pe fugă dar s-a ales cu un ochi aproape distrus şi un picior luxat ce încă mai şchioapătă. Alţi cinci puiuţi au fost abandonaţi de un om nemilos pe când aveau doar două zile. Cu greu au fost ţinuţi în viaţă şi hrăniţi cu biberonul. Acum îşi caută un rost în viaţă iar unul dintre ei a fost adoptat încă din primele minute ale expoziţiei iar altul va avea un stăpân în viitorul foarte apropiat. Încet, încet, sibienii încep să înţeleagă că problema câinilor de pe stradă nu poate fi rezolvată decât prin implicarea lor. Asociaţia Animal Life îşi propune să organizeze mai des această expoziţie, mai ales în perioada verii, iar săptămâna viitoare, puii rămaşi încă fără stăpân vor fi din nou, duminică, în Parcul Subarini, în aşteptarea unei familii care să îi ocrotească şi să îi iubească.
Campania „Salvează o viaţă de câine. Adoptă!”

0 comentarii:

Comentarii

Design by Dzelque Blogger Templates 2007-2008