joi, 31 iulie 2008

Pompierii din Copşa au salvat un câine



Echipajul de pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică a fost alertat, acum două zile, de un cetăţean care a solicitat intervenţia pentru salvarea unui câine. Acesta a nimerit într-un bazin dezafectat al oraşului Copşa Mică, adânc de aproximativ şase metri. Echipajul de serviciu compus din Florin Goga, Alin Buhazi, Nicolae Tapalagă, Nicolae Tapalagă jr. şi Ştefănel Domokos s-a mobilizat prompt şi după aproximativ 15 minute de la primirea sesizării, echipajul a reuşit să salveze viaţa câinelui. "Prin această intervenţie, pompierii voluntari au dovedit încă o dată eficienţa, arătând astfel că lucrează în folosul comunităţii, pentru apărarea nu numai a oamenilor, ci şi a animalelor aflate în pericol", arată reprezentanţii Primăriei din Copşa într-un comunicat de presă.

Traian Deleanu

Articol aparut in cotidianul Sibiu Standard

miercuri, 30 iulie 2008

Mai sunt si catei norocosi


Ara n-a stat mult timp fara stapan. Era si de asteptat, la cat de frumoasa si de jucausa este. De ieri, pentru ea nu mai exista cuvintele foame, sete, purici sau singuratate. Si ii place la nebunie.

duminică, 27 iulie 2008

Ara isi cauta stapan


Faceti cunostinta cu Ara. O micuta catelusa fina cunoscatoare a centrului Sibiului. Numai buna de ghidat turisti straini care inca nu stiu povestea Podului Minciunilor. Pe Ara am gasit-o chircita la capatul scarilor Podului. Din fericire, nu dupa o bataie ci doar de foame si de sete. A topit rapid tot ce i-am pus in fata. Trei plicuri de Pedigree, doua strachini de lapte si a lins urgent micul bol de apa. Dupa care a dormit 12 ore. Era franta de oboseala. De abia cand s-a trezit mi-am dat seama ce caine deosebit e. Foarte cuminte dar si foarte jucausa. Urechile ii flutura in vant cand alearga dupa alti catei, disperata dupa un pic de atentie in alergaturile nebune ale cainilor care au un stapan. Arei ii lipsesc multe. Hrana, apa, un camin calduros, atentie si putina dragoste. E doar un pui, nascut intr-o lume inca nepregatita pentru a intelege ca intre copiii si puii de caini abandonati, in esenta, nu este nicio diferenta. Sunt suflete lipsite de orice vina care isi cauta un rost si un rol in aceasta societate. Ara isi doreste un stapan. Iar cine vrea sa ii ofere o viata, sunati la 0743091876.

miercuri, 16 iulie 2008

Scrisoare de la Laura si Pufica

Vi-l mai aduceti aminte pe Pufica? Era singur, singurel, ratacind printr-o parcare din Terezian, cerand doar putina dragoste si atentie. Laura l-a iubit de la prima vedere si i-a oferit o viata noua.

Si iata ca Laura si Pufica se impaca foarte bine. Ne-au scris o scrisoare si ne-au trimis si fotografii ca sa ne bucuram si noi de prietenia lor.


Salutare!

Eu sunt bine si vesel si nazdravan ( a se vedea privirea strengara din poze) :)
Imi place curtea mare si ierboasa si toate plantele pe care le rod intr-una.
Imi plac si stapanii care ma rasfata cu bunatati si jucarii si pe care sar de bucurie cand ii vad.
Joi am programare la doctor pentru vaccin si sper sa nu plang prea tare.
In rest toate bune, pap de toate si dorm cu papucii stapanilor in brate.
Pe curand,

Pufica











Multumim, Laura! Ne bucuram intotdeauna sa primim vesti de la voi si speram ca povestile cateiilor fericiti, adoptati de oameni cu suflet mare sa ii inspire si pe altii. Sunt o multime de caini care de-abia asteapta sa le dati o sansa sa va iubeasca.

marți, 15 iulie 2008

Ecarisajul va deveni afacere

Serviciul de ecarisaj din cadrul Primăriei Sibiu va deveni, în curând, afacere, potrivit responsabililor instituţiei. Din luna martie a acestui an, funcţionarea acestui serviciu a fost suspendată până la soluţionarea problemelor legislative. Următoarea etapă va fi externalizarea acestui serviciu. "În acest moment, activitatea de ecarisaj de la nivelul municipiului Sibiu este suspendată întrucât nu au fost încă publicate normele de aplicare a Legii nr.9 /11.02.2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Problema câinilor comunitari continuă să fie în atenţia municipalităţii", a declarat Sergiu Olteanu, responsabil cu presa din cadrul Primăriei Sibiu. Conform reprezentanţilor instituţiei, firma câştigătoare a licitaţiei este responsabilă şi cu construcţia unui nou adăpost pentru câinii comunitari. "Noi am luat decizia de a externaliza acest serviciu, ceea ce înseamnă că în cel mai scurt timp vor fi demarate procedurile de licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de prestări servicii de ecarisaj şi construirea unui nou adăpost destinat câinilor cumunitari", a mai spus Sergiu Olteanu.
Stire publicata in cotidianul Tribuna

duminică, 13 iulie 2008

Un caine lup - singur in Valea Aurie


Povestea lui din cate cred este urmatoarea .
A aparut aproximativ acum o luna in Valea Aurie , sta in statie de taxi cel mai mult timp , pe sub masini sau prin fata pe la magazine .
Cand l-am vazut atunci nu arata atata de rau , era ingrijit si nu era slab , insa de vreo saptamana il vad zilnic si a slabit enorm . Cum am spus , din pacate nu il pot lua acasa , si din lipsa de spatiu si nici ai mei nu ma lasa insa daca l-ar vrea cineva care sa aiba o curte , nu ar regreta daca l-ar lua , pentru ca e foarte bland .
Ii e frica de copii,cred ca a luat bataie de la "plozii de cartier" de acolo.Stateam intr-o zi cu el in fata la Tarpi si cand au aparut niste copii el s-a ascuns in spatele meu si a prietenului . In plus cand l-am luat cu noi la primbare in Vale, prietenul meu se juca cu catelusa lui cu un bat mai mare si desi vedea ca ea (Cora - catelul prietenului meu) se bucura si se extasiaza sa prinda batul , de fiecare data cand acesta ridica batul sa-l arunce el fugea speriat , probabil , crezand ca il vom bate sau ceva .
In rest e un catel destul de sociabil , in aceiasi zi , ne-am intalnit cu alt cuplu care au si ei o catea iar lupul s-a jucat cu ea , se tavalea pe iarba , se punea tot timpul langa mine sa-l mangai si sa-l scarpin .
E atata de bland , cand il mangai uneori plange , probabil ca stie ca la sfarsitul zilei trebuie sa plec cu autobuzul si el tot acolo va ramane , insa merita o a doua sansa .
Nu stiu cat timp are , probabil 4-5 ani .

Am primit acest mesaj de la o cititoare a blogului, care a gasit cainele si este dispusa sa ii caute un stapan. Daca doriti sa o ajutati, fie printr-un mesaj pe blog fie la numarul de telefon 0743091876

joi, 10 iulie 2008

Căţe îşi caută stăpân


Ele e Căţe. Căţe căţelul. L-am găsit în timp ce căutam, împreună cu soră-mea, o altă fiinţă abandonată, o căţeluşă brac german. Luli a tot văzut-o prin Turnişor, pe lângă blocurile din vecinătatea ei şi urma să o fotografiem şi să vă rugăm s-o adoptaţi. Pe ea n-am găsit-o, dar l-am găsit pe Căţe.

Prima întâlnire cu Căţe a fost destul de dramatică. Printre blocuri, pe o alee, mai întâi a răsărit un alt prichindel. Negru, cu coada-n vânt, foarte jucăuş. În spatele lui, un băieţel, la vreo 4 ani, în maieu şi pantaloni scurţi, ducea în braţe o mogâldeaţă. Când a ajuns la intersecţia dintre alei, unde asfaltul se lăţeşte, a ridicat mogâldeaţa din braţe şi a aruncat-o greu, cu avânt, pe ciment. Ne-a stat inima în loc. Căţe nu se mai ridica de pe jos, deşi încerca din răsputeri. Eram la doar 7-8 metri de scenă, dar până am ajuns lângă căţel, ni s-au părut 7-8 veacuri.

Am ridicat căţelul şi îi simţeam inimioara în palme. Respira repede şi apăsat, probabil de frică. Băieţelul - acum observ că are şi cercel în ureche, ceea ce spune multe despre părinţii lui - se ţinea scai după noi: "Îmi dai căţelul, dă-mi-l, dă-mi-l, dă-mi căţeeeeeeeeluuuuuuu". Până la urmă, l-am prostit. I-am spus: "Nu vezi că nu se poate ridica de jos? Căţelul ăsta e bolnav, îl ducem la doctor. Nu mai pune mâna pe el, că iei şi tu". A fugit :D (De obicei nu mi se întâmplă să pun copiii pe fugă, dar de data asta îl fugăream eu, dacă n-aveam altă soluţie)

Era 10 seara şi l-am sunat pe doctorul veterinar la care merg cu Lucky şi cu Bozi, dr. Gheoca. Super doctor. Nici nu mă aşteptam să-mi răspundă la ora aia. Dar mi-a răspuns şi m-a invitat şi cu căţelul la cabinet. Am ajuns, l-am pus pe masa doctorului, explicându-i cum l-am găsit şi dându-ne cu presupusul că probabil are picioruşul rupt. Doctorul vorbeşte cu el, îl mângâie, îi verifică toate lăbuţele, toate încheieturile, Căţe tace mâlc. Diagnosticul: n-are nimic rupt, e rahitic. Carevasăzică foarte foarte foaaaaarte prost hrănit. Ne dă un medicament şi ne sfătuieşte să-l hrănim bine, că-şi revine. Nu ne-a taxat cu niciun ban.

După 3 zile, Căţe se joacă în iarbă, merge singur (mai şontâc, dar merge) şi dă frumos din coadă când primeşte mâncare de la Luli. Din păcate, Luli nu-l poate ţine, aşa că vă rugăm frumos, dacă vă doriţi un căţel, salvaţi-l pe ăsta. N-aveţi cum să nu-l iubiţi.

Căţe a fost găsit de Adela şi sora ei. Dacă îl doriţi pe Căţe, sunaţi la numărul de telefon 0743.794153

miercuri, 9 iulie 2008

Chiar nu-l vrea nimeni pe Piciu?







Rareori mi-a fost dat sa vad un catzel care are asa de multa nevoie de dragoste precum are Piciul. Timid si destul de temator in fata aparatului de fotografiat, isi invinge frica in cele din urma pentru a primi si numai o mangaiere. Oamenii din jur il stiu si il ajuta fiecare dupa puteri, cu ceva de mancare sau cu o vorba buna. Cum povestea brylu intr-un post anterior, piciul a trait intr-un apartament inainte de a ajunge in strada, avea stapani care aveau grija de el...

De un nou stapan are nevoie Piciul acum... Cineva care sa-l culeaga de pe strada, sa-l tina departe de masinile care il sperie si sa-l iubeasca. Cu siguranta acel cineva va primi inapoi de o mie de ori aceasta dragoste. Daca va doriti un tovaras pe viata, care sa va iubeasca neconditionat, puteti schimba destinul trist al acestui catzel. Pentru mai multe informatii si detalii sunati la tel 0743091876

luni, 7 iulie 2008

Un pici singurel


Pe tarcatul din imagine il cheama Piciu. Daca ma intrebati pe mine, seamana mai degraba cu Pistruiatul din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Dar Piciu parca il prinde mai bine. E un catel trist. Daca ma intrebati pe mine, e cel mai trist catel pe care l-am vazut vreodata. Ganditi-va ca locuiti intr-un apartament. Si dintr-o data, va treziti in strada. In praf, speriat de masinile care trec in viteza, lipsit de mangaiere, mancare si, cel mai rau, de apa. La un moment dat, Piciu locuia intr-un apartament de bloc, cu stapanii lui. Peste noapte a ajuns in strada. Si acum, sta tot timpul in fata blocului in care era obisnuit sa urce pana la ultimul etaj, asteptand o usa deschisa. Care, pentru el, nu se mai deschide. Traieste doar din mila unora sau altora, mananca pe apucate si soarbe pe nesimtite apa dintr-un bol pe care de cele mai multe ori e gol. E crescut intr-o familie cu copii, e foarte bland, tandru si iubitor. Iar dupa aceasta experienta, nici nu are pretentii. Vrea doar sa isi aduca aminte cum este sa ai un stapan si un loc al tau. Sa nu mai fi al nimanui.
Daca il doriti pe Piciu, sunati la 0743091876.

duminică, 6 iulie 2008

Pufica s-a mutat


S-a mutat din strada la o casa frumoasa, cu o curte numai pentru el. De cand a inceput campania de adoptie a cainilor comunitari am auzit sute de pareri. Cele mai multe fie desconsidera aceasta initiativa fie o privesc cu multa neincredere. Lista cainilor adoptati, care si-au gasit un stapan si nu mai "locuiesc" in strada nu este foarte lunga. Dar este prima lista de acest gen si pe zi ce trece, o noua poza apare in galeria cateilor adoptati. Dovada a faptului ca se poate si ca sibienii sunt totusi oameni sensibili si iubitori de animale.
Noi le multumim tuturor celor care ne sprijina in aceasta campanie, care incepe sa isi arate roadele.

vineri, 4 iulie 2008

Pufica in presa

Pufica a aparut in presa. In Tribuna, Rondul si Sibiu Standard. Si deja a sunat cineva ca l-ar dori. O sa fie tare fericit la noua lui casuta.

joi, 3 iulie 2008

Pufica




L-am gasit in Terezian, ratacind de la un trecator la altul, cerand un pic de atentie si dragoste... Nu are mai mult de 5 saptamani, dar e cuminte foc, se multumeste si doar cu putin lapte si o mangaiere.
Daca aveti nevoie de un prieten care va va iubi neconditionat, pentru totdeauna, dati un semn la nr de telefon 0743091876 si Pufica va va cuceri inima.

Comentarii

Design by Dzelque Blogger Templates 2007-2008